COMUNICAT DE PRESĂ Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache și specialiștii CJ Ilfov vor consilia oamenii care vor să acceseze fonduri europene, dar se pierd în hățișul birocratic.  Demersul Consiliului Județean se adresează tuturor celor care au proiecte prin care pot contribui la dezvoltarea comunităților locale. Discuțiile vor avea loc vineri, 24 mai, între orele 11.00 și 13.00, la sediul Consiliului Județean Ilfov, din  strada Ernest Juvara, numerele 3-5, sector 6, București. Participanții au fost invitați să se înscrie [...]
COMUNICAT DE PRESĂ Continuăm dezbaterile pentru promovarea învățământului dual în județul Ilfov. După ce în luna noiembrie am organizat întâlniri cu operatori economici și cu profesori, săptămâna acesta au loc dezbateri în liceele din județ. Prima dezbatere a avut loc la Jilava. Peste 100 de elevi din Berceni, Jilava, Cornetu, 1 Decembrie, părinți, agenți economici, profesori și reprezentanți ai Consiliului Județean au vorbit despre beneficiile sistenului de învățământ dual, despre cele mai bune metode de [...]
COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, continuă dezinsecția în județ, efectuând tratamente avio pentru combaterea larvelor insectelor de disconfort pe întreg arealul judeţului Ilfov. Se va acționa pe marginile cursurilor de ape, gropi de gunoi, aliniamente DJ şi alte focare. Tratamentele vor fi efectuate în perioada 17.04 -25.04.2019, dimineaţa, după ora 06:00. Se va folosi produsul VECTOBAC WG, insecticid biologic din categoria biocide tip 18, pe bază de Bacillus Thuringiensis, [...]
Comunicat de presă Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov acționează pentru combaterea insectelor de disconfort (țânțari adulți) pe 14.700 de hectare. Astfel, în funcție de condițiile meteo, în perioada 9 aprilie – 17 aprilie 2019, începând cu ora 21:00, se va efectua tratamentul terestru în interiorul localităților (spaţii verzi de utilitate publică, aliniamente, DJ, gropi gunoi şi alte focare). Se va folosi insecticidul K’OTHRINE PROFI 250 EC din categoria BIOCIDE, [...]
COMUNICAT DE PRESĂ  Începem dezinsecția Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, aflat în subordinea Consiliul Județean Ilfov a monitorizat și monitorizează permanent insectele de disconfort. Începând din luna martie, angajații serviciului au prelevat probe din toate lacurile din județ. Rezultatul analizelor microscopice au arătat că în lacuri nu s-au dezvoltat larve de tânțari. Încălzirea vremii aduce însă în atenție un alt fenomen: urmează ca femelele de țânțari, care au rezistat peste [...]
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache și directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională București-Ilfov, Dan Nicula, au semnat contracte de finanțare în valoare de aproape 30 de milioane de lei, pentru mănăstirile Căldărușani și Sfântul Nicolae- Sitaru (Balamuci). Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov: Am investit în școli și grădinițe, în drumuri județene, în servicii precum apă și canal (vă reamintesc că am semnat cel mai are contract din țară pe bani europeni- 311 milioane de euro), [...]
Image not available

Manastirea Pasărea

Palatul Mogoșoaia

Image not available

Sediul Consiliului Judeţean Ilfov

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

Delegaţia Consiliului Judeţean Ilfov condusă de vicepreședintele Rizia Tudorache   s-a deplasat la Chişinău pentru a semna Protocolulul de Înfrățire cu Raionul Ialoveni - fondat în 1970 și alcătuit din 25 de consilii locale - un oraş, şase comune, 18 sate).

Duminică, 30 aprilie 2017, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov - Rizia Tudorache și Anatolie Dimitriu, președintele Raionului Ialoveni au semnat Acordul de colaborare dintre cele două autorități locale, document prin care acestea ”recunosc importanța și rolul cooperării transfrontaliere și regionale în dezvoltarea bunelor practici între departamentele specializate și instituțiile subordonate, agenți economici, sectorul asociativ, locuitorii județului Ilfov ș ai raionului Ialoveni și sunt de acord să dezvolte o cooperare durabilă”.

Cele două administrații sunt de acord să întreprindă măsurile necesare pentru promovarea relațiilor de colaborare dintre ele.

Concret, colaborarea dintre părţi va fi realizată după cum urmează:

-          Se vor realiza programe corespunzătoare şi se vor lărgi schimburi culturale, se va facilita colaborarea între instituţii şi orgnizaţii culturale, asociaţii culturale, asociaţii şi ansambluri artistice, precum şi contactele între oameni de cultură şi artă

-          Se va sprijini colaborarea între şcolile de toate gradele şi categoriile, facilitând schimbul de experienţă între cadrele didactice şi elevi

-          Se va dezvolta colaborarea economică reciproc avantajoasă, creând condiţii favorabile pentru activităţile cu caracter economic şi comercial, acordând o atenţie deosebită şi sprijinind dezvoltarea investiţiilor, precum şi participarea la expoziţii şi târguri organizate în ţările noastre

-          Se va dezvolta colaborarea reciprocă în domeniul protejării, reabilitării şi conservării monumentelor de patrimoniu

-          Se va contribui la dezvoltarea societăţii civile prin sprijinirea stabilirii de legături şi a colaborării dintre organizaţii, asociaţii, instituţii care activează în diferite domenii – social, cultural, protecţia mediului, sport ş.a

Cele două regiuni vor conlucra la elaborarea și implementarea de proiecte comune cu finanțare europeană, la valorificarea potențialului turistic, la dezvoltarea infrastructurii și a serviicilor în domeniile învățământului, asistenței sociale, culturii.

Strategia "Orizont 2020"

Calendar evenimente

Mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 159661