28 mai 2020 COMUNICAT DE PRESĂ Strategia de Dezvoltare a Județului Ilfov 2020-2030 a fost pusă în dezbatere publică Documentul va fi discutat pe larg într-o dezbatere publică, în 17 iunie. Cei care vor să ia cuvântul se pot înscrie pe eveniment@cjilfov.ro. Anunțul și prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Județului Ilfov 2020-2030 au fost făcute în cadrul primului webinar din seria Webinariile CJ Ilfov (webinarul poate fi urmarit aici: https://www.facebook.com/CJIlfov/videos/255341732191661/). Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: [...]
26 mai 2020 ANUNȚ DE PRESĂ Consiliul Județean Ilfov demarează acțiunile de combatere a ambroziei Echipajele Serviciului de Întreținere Drumuri Județene se vor afla mâine, începând cu ora 11.00, pe DJ 200 Dascălu-Grădiștea (punct de întâlnire intersecția cu Gagu) și pe DJ 301A Glina-Bălăceanca, de la 13.00.  La acțiune vor participa și directorul Serviciului de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, Constanța Cojocaru și directorul Direcției Investiții, Constantin Călinoiu. Echipajele aflate în subordinea Consiliului [...]
25 mai 2020   COMUNICAT DE PRESĂ CJ Ilfov lansează Webinariile CJ Ilfov Președintele CJ Ilfov, Marian Petrache și specialiștii din echipa vin în sprijinul cetățenilor cu expertiza în accesare de fonduri europene și administrație. În cadrul acestor sesiuni, care vor fi transmise live pe Facebook, participanții vor discuta temele de interes pentru comunitățile noastre, vor răspunde întrebărilor pe teme legate de dezvoltarea județului și vor oferi consiliere persoanelor interesate de subiect.   Primul webinar va avea loc joi, 28 mai, la ora [...]
11 mai  2020   COMUNICAT DE PRESĂ  Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov:   Din 15 mai ne relaxăm cu măsură.  Esențial este să rămânem cu toții sănătoși. Așa că am decis câteva măsuri pe care le luăm la nivelul CJ Ilfov în continuare, chiar dacă nu vom mai fi în stare de urgență, ci în stare de alertă. Vă rog, oameni buni, să ne înțelegeți când mai amânăm lucrul cu publicul. Bineînțeles, toată activitatea s-a mutat în on-line și aveți pe site-ul nostru [...]
11 mai  2020 COMUNICAT DE PRESĂ Mănuși de protecție și dezinfectanți pentru medicii de familie Consiliul Județean Ilfov a trimis medicilor de familie din județ 163.000 de mănuși de protecție și 163 de litri de dezinfectant. Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov: ” Dacă ne asigurăm că medicii sunt protejați, în felul acesta și noi suntem protejați. Strategia noastră a fost să avem grijă, în primul rând, de cei care lucrează în linia întâi- medicii, de cei de la ISU, de cei de la Poliție, motiv [...]
9 mai  2020 COMUNICAT DE PRESĂ Mesajul președintelui CJ Ilfov de Ziua Europei Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov: ”Europa a fost și poate încă este motorul lumii moderne. Bătrânul continent a tras după el toate celelalte continente către civilizație. Iar, când oportunitatea s-a ivit, a apărut Uniunea Europeană. Ce este mai frumos la acest bloc economic și de idei – interconectarea și suportul reciproc. Francezii ne-au împrumutat eleganța lor. Germanii ne-au învățat seriozitatea în muncă. Italienii [...]
Image not available

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

COMUNICAT DE PRESĂ

Universitatea din București și Politehnica se alătură celui mai ambițios proiect al Consiliului Județean Ilfov, Măgurele Science Park

Universitatea din București și Politehnica București au devenit membre în Asociația Măgurele Science Park. Astfel, cele două prestigioase instituții sunt primele care măresc echipa de decizie pentru cel mai ambițios proiect științific din țară. Consiliul Județean Ilfov, Primăria Măgurele și Institutul Național de Fizică, membri fondatori ai asociației, alături de Universitatea București și Universitatea Politehnică, se vor implica direct în dezvoltarea proiectului.

Măgurele Science Park (https://www.magurelesciencepark.ro/) este cel mai îndrăzneț proiect al Consiliului Județean, care va pune Ilfovul pe harta lumii în ceea ce privește economia inovativă. Este vorba despre o platformă de transfer tehnologic care va face legătura dintre cercetare și inovare cu mediul de business. Mai exact - MSP va fi un complex de afaceri, care va cuprinde spații de birouri, spații de proiectare și producție, un centru de excelență în sănătate cu accent pe cancer și boli cardio-vasculare, un centru de conferințe și chiar și un muzeu al viitorului.

,,Mi-aș fi dorit să fie partener și Bucureștiul și Guvernul și am făcut această solicitare. Avem nevoie de tot sprijinul pentru că Măgurele Science Park are o însemnătate regională, națională și internațională", a subliniat Marian Petrache importanța unor noi colaborări. Președintele Consilului Județean Ilfov a venit cu încă două vești bune. MSP va mai face doi pași hotărâți: ,,În cel mult 7-8 zile scoatem la licitație proiectarea pentru prima fază a parcului științific, pentru cele 5 hectare care vor intra în construcție. Și, tot într-o săptămână, obținem titlul de parc științific".

,,Eu cred că nu eram întregi dacă nu aveam două universități care nu numai că vor să se implice, dar cu care avem legături istorice", a declarat Nicolae Zamfir, directorul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”.

Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, a subliniat însemnătatea acestei asocieri: ,,Este un moment foarte important pentru istoria zonei noastre și pentru viitorul destul de apropiat"

Mihnea Costoiu, rectorul Universitatea Politehnică București: ,,Este capital să putem aduce știința în bunăstarea fiecăruia dintre noi. Insist asupra ideii ca Bucureștiul și Ilfovul să-și dea mâna. Avem universități foarte bune, institute de cercetare foarte bune și am putea vorbi cu adevărat de o forță. Determinarea noastră este foarte mare. Așteptăm cu încredere și municipiul București și sectoarele. Este un proiect mult prea important pentru această țară și pentru Europa".

Narcis Constantin, primarul orașului Măgurele: ,,Sunt foarte bucuros că vorbim în Măgurele de lucruri deja realizate. Vorbim de asociere de cel mai înalt nivel, cu entități de o valoare foarte mare pentru România".

Cine va lucra în acest proiect? Cercetători de top din lume, medici, ingineri, imagiști, oameni de afaceri. Și, ca să dezvolte apetitul celor care se gândesc să facă pasul spre această echipă, începând din septembrie, oamenii de știință de la “Laserul de la Măgurele” și de la Institutul de Fizică Nucleară organizează lecții de informare pentru oricine este interesat de domeniu.

Academician Nicolae Zamfir: "Avem peste o lună o școală de vară comună cu Universitatea București. Eu am fost supărat puțin când au venit organizatorii și mi-au spus că s-a făcut selecție. Am ajuns să facem selecție pentru că erau prea mulți doritori. Au fost foarte multe solicitări din toată țara."

În toamnă va avea loc a doua sesiune de cursuri. Este gratuită și este formată din 12 lecții de informare științifică care se vor desfășura în perioada 15 septembrie – 15 decembrie.