Asociația ”Măgurele Science Park” vă invită la Evenimentul de informare: EIC Accelerator în Orizont Europa

Consiliul European pentru Inovare (EIC), în parteneriat cu Asociația ”Măgurele Science Park” și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) organizează în data de 8 septembrie 2021, începând cu ora 11:00, sesiunea de informare privind schema de finanțare EIC Accelerator, în cadrul unui eveniment online, susținut pe platforma ZOOM.

,,Ne propunem ca prin intermediul acestei asociații să contribuim la dezvoltarea antreprenoriatului inovator la nivel regional și național, prin crearea de legături între industrie și cercetare și prin asigurarea cadrului necesar dialogului permanent între cele două. Evenimentul de informare EIC Accelerator în Orizont Europa reprezintă un astfel de dialog.” – Mihaela Toader, Administrator Public al Județului Ilfov și Președinte al Asociației Măgurele Science Park.

,,Asociația Măgurele Science Park susține dezvoltarea IMM-urilor, a antreprenorilor și viitoarei generații de antreprenori, implicându-se activ în organizarea de evenimente dedicate lor.

De această dată vrem să aducem mai aproape de ei EIC Accelerator, prin organizarea evenimentului de informare privind schema de finanțare, alături de Consiliul European pentru Inovare (EIC) și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID)” – Mădălin Ioniță, Director Executiv al Asociației ,,Măgurele Science Park”.

Instrumentul de finanțare EIC Accelerator este dedicat sprijinirii întreprinderilor nou-înființate și IMM-urilor care au potențialul de a crea noi piețe sau de a transforma piețele deja existente. Acest lucru se va realiza prin acordarea de subvenții (granturi) cu o valoare de până la 2,5 milioane de euro, suplimentate cu investiții de capital (equity) cuprinse între 0,5 milioane de euro și 15 milioane de euro, prin EIC Fund. Instrumentul EIC Accelerator include un sistem inovator de depunere a cererilor, care permite întreprinderilor nou-înființate și IMM-urilor să solicite finanțare în orice moment, prin intermediul unui proces simplificat.

Principiile de bază ale instrumentului de finanțare EIC Accelerator vor fi prezentate de domnul Stéphane Ouaki, președintele comitetului de investiții al EIC Fund și șef de departament în EISMEA (Agenția Executivă a Comisiei Europene responsabilă pentru programul EIC și pentru IMM-uri) și de către experți din echipa de evaluare și selecție din cadrul EIC.

Sesiunea de informare va fi deschisă și moderată de doamna Oana Craioveanu, consilier inovare al MCID, delegat național în Comitetul Programului EIC Orizont Europa.

La eveniment vor mai participa: Ariana Năstăseanu (procesul de evaluare) – Consilier de proiect, EISMEA, Agenţia Executivă pentru EIC şi IMM, Suport pentru coordonarea operaţională (evaluare şi consiliere juridică); Alexandra Suzana Cernian – Lector universitar, Universitatea Politehnica din Bucureşti, expert evaluator pentru Comisia Europeană, senior consultant şi digital/IT expert;

Alexandru Căpăţînă – Business coach în cadrul EIC, Profesor ”Universitatea Dunărea de Jos” Galaţi;

Mihai Sfinţescu – Membru al juriului EIC & Ambasador la European Innovation Council, Managing Director Abilito Capital; Denis Périquet – Co-Fondator & CEO Tessares SA.

Evenimentul se va desfășura în limba engleză, dar se pot adresa întrebări și în limba română.

Participarea este gratuită, dar înregistrarea este obligatorie până la data de 7 septembrie 2021, ora 14:00. Datele de logare pe platforma ZOOM vor fi transmise pe adresa de e-mail utilizată în momentul înregistrării, în apropierea evenimentului.

Sesiunea va fi înregistrată și transmisă live, pe Facebook.

Mai multe detalii legate de eveniment și înregistrare, aici: https://bit.ly/3fBwOgz

Contact Asociația ”Măgurele Science Park”

office@magurelesciencepark.ro

www.magurelesciencepark.ro

EIC Accelerator în Orizont Europa

Sari la conținut