Conectăm știința cu afacerile

Oameni de știință, cercetători, investitori și reprezentanți ai autorităților locale vor discuta mâine, la Măgurele, despre cum să creeze punți de legătură și despre transfer tehnologic, astfel încât rezultatele cercetărilor să fie transpuse în economia de piață.

Evenimentul va avea loc la sediul Laserului din Măgurele, din strada  Reactorului nr. 30, în sala de conferințe, începând cu ora 09.00. În deschidere vor lua cuvântul președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, directorul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, Nicolae Zamfir și directorul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, Adrian Curaj.

Workshopul “Bridges between Science & Business” este organizat de Asociația Măgurele Science Park, fondată de Consiliul Județean Ilfov, Primăria Măgurele și Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei.

Asociația Măgurele Science Park a pus bazele unuia din cele mai ambițioase proiecte din Ilfov: un parc științific și tehnologic. În perioada următoare se va încheia contractul pentru proiectul tehnic al parcului, iar construcția va începe în toamna anului viitor și va dura trei ani.

Având în vedere că evenimentul are loc la sediul Laserului din Măgurele, accesul se face după reguli stricte. Participarea la eveniment se face numai cu înregistrarea (nume, prenume, serie buletin) la adresa remus_trandafir@yahoo.com  până azi, la ora 21.00

Aveți atașată agenda evenimentului.