Județul Ilfov – Consiliul Județean
02.02.2023
COMUNICAT DE PRESĂ
Educația, o prioritate în Ilfov. Grădiniță ultramodernă, inaugurată în Gruiu
Construcția a fost amenajată la standarde europene, pe o suprafață de 2016 mp și dispune de următoarele facilități: panouri foto-voltaice, cu o capacitate de 45 KW, grup de pompare (bazine de apă) pentru situații de incendiu, senzori anti incendiu, stație de epurare proprie, șapă anti-traumă, încălzire în pardoseală, panouri solare, sistem de climatizare, buncăr anti atomic, generator pentru electricitate, folosit în caz de avarii, sistem de supraveghere video, lift destinat aprovizionării între etaje, lift pentru persoane cu dizabilități, mobilier, TV- led, laptopuri, imprimante etc.
De asemenea, clădirea este izolată cu vată bazaltică de cea mai mare calitate, datorită căreia pierderile energiei termice sunt minime, dispune de un spațiu de joacă în incinta acesteia și este organizată în nouă săli de clasă, cu o capacitate de 200 de copii, o sală de mese și o bucătărie dotată corespunzător.
Această unitate de învățământ se adresează tuturor copiilor de grădiniță, înscriși în ciclul de învățământ preșcolar. În prezent 149 de copii figurează înscriși la nivelul unităților preșcolare de pe raza comunei Gruiu.