Județul Ilfov – Consiliul Județean
02.11.2022

COMUNICAT DE PRESĂ

Eveniment cu o importanță strategică în regiunea București – Ilfov, la Măgurele

Astăzi, 02.11.2022, a avut loc, la Conacul Oteteleșanu din Măgurele, județul Ilfov, evenimentul ,,Coeziune în regiunea București – Ilfov prin proiectul investițional strategic ,,Măgurele Science Park”, organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov (ADRBI), împreună cu Asociația Măgurele Science Park (AMSP).

La sesiune au participat reprezentanți ai autorităților publice, mediului de afaceri și cercetători, precum și reprezentanți ai mediului academic și alți factori interesați.

Mihaela Toader, administrator public al județului Ilfov și președinte al Asociației Măgurele Science Park: ,,Măgurele Science Park este un proiect strategic pentru județul nostru și, considerăm noi, pentru întreaga regiune București-Ilfov și pentru România, la nivel național și european.
Planul nostru a început acum cinci ani, când Consiliul Județean Ilfov a demarat proiectarea primului business plan cu privire la Parcul Științific și Tehnologic de la Măgurele și a finanțat, din bugetul local, proiectul tehnic și toată documentația aferentă unei construcții de asemenea anvergură. Bazându-ne pe experiența pe care deja o avem prin intermediul Asociației Măgurele Science Park, pot spune cu certitudine că este nevoie de un loc unde, atât cercetătorii, cât și institutele de cercetare și universitățile să se regăsească și să folosească același spațiu cu mediul de afaceri și cu sistemul educațional, cu scopul de a consolida competitivitatea economică în zonă.
Acest centru va oferi un spațiu de transfer tehnologic, cu microlaboratoare demonstrative, incubatoare pentru startup-uri și spinoff-uri și un centru expozițional, dar și o serie de laboratoare adresate în special copiilor, elevilor și studenților (smart lab), cu micro instalații pe care ei să le poată testa.

Consiliul Județean Ilfov va rămâne alături de comunitatea de cercetare și de mediul de afaceri, dar și de sistemul educațional prin mijloacele de care dispune în acest moment. Mulțumiri ADRBI pentru susținerea arătată pe tot parcursul negocierilor cu Comisia Europeană în vederea includerii Parcului Științific și Tehnologic de la Măgurele ca proiect strategic în cadrul viitorului Program Operațional Regional.”

În calitate de autoritate de management, ADRBI și-a propus să sprijine, prin Programul Regional 2021-2027, dezvoltarea regională prin șapte axe prioritare. Prima axă presupune o acțiune dedicată proiectului investițional ,,Parc Științific și Tehnologic Măgurele Science Park”.

Consiliul Județean Ilfov este susținut de către Asociația Măgurele Science Park în derularea activităților specifice necesare realizării acestui proiect, având ca obiectiv principal dezvoltarea comunității și a legăturilor de colaborare între cei interesați (reprezentanți ai universităților, institutelor naționale de cercetare – dezvoltare, mediului privat, antreprenorilor, studenților, elevilor, autorităților etc.).

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor (#EUREgionsWeek), cel mai mare forum de dezbatere asupra politicii de coeziune a Uniunii Europene. Mai multe detalii puteți obține accesând pagina: https://europa.eu/regions-and-cities/programme/2022/side-events.

Sari la conținut