Județul Ilfov – Consiliul Județean
15.06.2021
COMUNICAT DE PRESĂ
,,ILFOV SANDBOX – Drumul către un județ SMART” – dialog constructiv între mediul de afaceri și autoritățile locale
Consiliul Județean Ilfov, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie a României, organizează marți, 15 iunie 2021, evenimentul ILFOV SANDBOX – Drumul către un județ SMART.
Întâlnirea se va desfășura sub forma unui dialog între reprezentanții mediului de afaceri și cei ai autorităților locale, cu începere de la ora 9:00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României.
Scopul evenimentului îl constituie îmbunătățirea și dezvoltarea relațiilor de cooperare și networking în vederea atragerii de finanțări rambursabile și nerambursabile care să contribuie la dezvoltarea județului Ilfov. Consiliul Județean Ilfov dorește să sprijine unitățile administrativ-teritoriale din județ în procesul de identificare a soluțiilor integrate pentru dezvoltare locală, în contextul provocărilor economico-sociale și oportunităților de dezvoltare preconizate în cadrul financiar multianual 2021-2027 pentru regiunea București-Ilfov.
Evenimentul se bazează pe conceptul de sprijin oferit autoritățile locale, prin dezvoltarea dialogului cu mai mulți reprezentanți ai companiilor private, care vin să prezinte soluții inovatoare în domenii precum: Mobilitate și interconectare rețele transport și utilități; Energie verde și energii regenerabile; Servicii digitale; Consultanță financiară și mecanisme de finanțare. Acest concept are ca fundament viziunea de dezvoltare a județului Ilfov pentru perioada 2020-2030, ca spațiu al dialogului și polarizării inteligente, pentru a dezvolta un județ competitiv, durabil și incluziv.
Reprezentanții companiilor private care vor lua cuvântul în cadrul evenimentului sunt:
- La secțiunea de ,,Mobilitate, interconectare la reţele transport şi utilităţi, energie verde şi energii regenerabile”: Mihai Traian Mardale – Director E-mobility – Enel X Romania, Zsuzsa Bereschi– Senior Project Manager – Horwath Romania, Cristian Pațachia – Manager Dezvoltare şi Inovare – Orange Romania, Andrei Gavrilovici – Director General – Teamway Mobility Solutions SRL;
- La secțiunea ,,Servicii digitale”: George Anghel – Director General – Insights Enterprise SRL, Claudiu Petre – Director Executiv Dezvoltare Afaceri – Electrogrup, Cătălin Păunescu – Director General- Star Storage SRL, Valeriu Filip – Cofondator- SecurifAI;
- La secțiunea ,,Consultanță financiară și mecanisme de finanțare”: Mihaela Petraru – Director Instrumente Financiare și Sector Public – UniCredit Bank, Oana Bara – Coordonator Programe de Finanţare – Banca Comercială Română, Andrei Romulus – Director Departament Finanţări Structurale – Banca Transilvania, Bogdan Pătru – Director General Politici Publice – Mastercard Romania.
Alături de cei 12 oratori, reprezentanți ai companiilor private, la eveniment vor participa: Dan Dumitru, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Ilfov, Mihaela Toader, Administrator Public al județului Ilfov, George Tuță, deputat de Ilfov, și un număr de 25 reprezentanți ai primăriilor din Ilfov.
Hubert Thuma, Președintele Consiliului Județean Ilfov: ,,Consiliul Județean Ilfov susține transformarea smart a județului având ca fundament politicile publice elaborate în concordanță cu nevoile actuale ale cetățenilor și ale mediului de afaceri.
Ilfov Sandbox – Drumul către un județ SMART își propune să devină o tradiție deoarece această inițiativă se dorește a fi prima dintr-un șir de evenimente menite să sprijine Unitățile Administrativ Teritoriale din județul Ilfov, în demersul lor de atragere de investiții și de creștere a calității vieții cetățenilor. Prin astfel de evenimente vrem să contribuim la crearea unui ecosistem bazat pe încredere între mediul privat și administrația publică.”
Evenimentul este primul dintr-o serie de evenimente pe care Consiliul Județean Ilfov intenționează să le organizeze, în demersul instituției de a deveni un liant între administrația publică, mediul privat și cetățeni.