Județul Ilfov – Consiliul Județean
16.03.2023

COMUNICAT DE PRESĂ

Începe depunerea actelor pentru ajutorul de refacere a danturii

Proiectul „Ilfov zâmbește”, prin care Consiliul Județean Ilfov oferă 3 000 de lei pensionarilor pentru refacerea danturii, începe în 19 localități: Domnești, Clinceni, Mogoșoaia, 1 Decembrie, Snagov, Dragomirești-Vale, Bragadiru, Dascălu, Măgurele, Ștefăneștii de Jos, Cernica, Periș, Ciolpani, Berceni, Otopeni, Voluntari, Vidra, Brănești, Gruiu.

Femeile peste 63 de ani și bărbații de peste 65 de ani, cu domiciliul în Ilfov și o pensie de maximum 1200 de lei por merge la primăriile din localitate să depună actele. Documentele necesare sunt:
– cerere-tip (o primiți la primărie);
– dovada domiciliului sau a reședinței în județul Ilfov;
– copie cupon de pensie;
– documente de la stomatolog pentru necesitatea unei lucrări dentare (fișă medicală, plan de tratament etc).

Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: ”Dacă întâmpinați probleme în depunerea actelor, vă rog să mi le comunicați. Vreau să știu tot ce nu merge bine ca să pot remedia. Este un proiect la care țin foarte mult. Știu cât de scumpe sunt lucrările dentare și știu că nu mulți și le permit. Tocmai de aceea venim în sprijinul categoriilor defavorizate.”

Zilele următoare proiectul ”Ilfov zâmbește” va demara și în celelalte localități din județ.

Sari la conținut