Dezbatere publică pe Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor

Consiliul Județean Ilfov îi invită pe toți cei interesați să își exprime punctul de vedere  privind Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor  joi, 16 ianuarie, ora 15.00, la Hotel Intercontinental, etaj 1, Sala Rondă.

Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD) este un document de planificare strategică pentru gestionarea integrată a gunoiului, care a fost realizat de firma de consultanță Ramboll și care a fost avizat de experții Comisiei Europene, prin Jaspers.

PJGD a fost deja în consultare publică, timp în care s-au primit observații scrise. Și acestea vor fi prezentate în ședința publică de joi. După dezbaterea din 16 ianuarie, PJGD va fi înaintat pentru a primi avizul de mediu și va putea fi aprobat în ședința Consiliului Județean Ilfov.

Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD) poate fi consultat aici:

http://www.cjilfov.ro/upload2/Planul_judetean_de_gestionare_a_deseurilor_2019/PJGD_Ilfov_prima_form%C4%83_depus%C4%83_la_APM_Ilfov.pdf

La dezbaterea de joi vor participa specialiști din grupul de lucru constituit pentru avizarea PJGD (reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, ai Gărzii de Mediu, ai Direcției De Sănătate Publice, ai Apelor Române), specialiști din Consiliul Județean Ilfov și reprezentanți ai primăriilor ilfovene. Au fost invitați, de asemenea, miniștri, parlamentari, consilieri județeni, ONG-uri, operatori de salubritate și operatori economici din domeniul gestionării deșeurilor.