Județul Ilfov – Consiliul Județean oferă burse elevilor înscriși în învățământul  profesional tehnic/dual din Ilfov

În ședința ordinară a Consiliului Județean Ilfov, din data de 30 septembrie 2021, a fost aprobat programul pilot ,,Ilfov împreună: Educația schimbă vieți”, care prevede acordarea unor stimulente financiare tuturor elevilor eligibili înscriși în învățământul profesional tehnic, respectiv dual, din județul Ilfov. Bursele se vor oferi pe durata anului școlar 2021-2022, exceptând vacanțele școlare, proporțional cu activitatea școlară și instruirea practică și nu se aplică retroactiv.

În conformitate cu situația statistică realizată de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, din cei 188 elevi înscriși inițial în anul 2017 la nivelul județului Ilfov în învățământul profesional și tehnic de stat, 17,5% au abandonat școala. În anul școlar 2019-2020 au fost înființate 3 clase de învățământ dual și 5 clase de învățământul profesional și tehnic de stat, dar abandonul școlar s-a menținut ridicat, respectiv 12,5%. În anii școlari următori, deși numărul total al elevilor înscriși a crescut (9 clase de învățământ profesional și tehnic și 2 de învățământ dual), trendul abandonului școlar s-a menținut ridicat, la un nivel mediu de aprox. 14%.

În prezent, la nivelul unităților de învățământ din județul Ilfov, sunt înscriși 703 elevi din care 601 în învățământul profesional și tehnic, respectiv 102 în învățământul dual.

Consiliul Județean Ilfov, prin Direcția Generală Management Programe de Dezvoltare, va desfășura o serie de acțiuni în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, prin care își propune creșterea numărului de elevi care vor învăța o meserie, oferirea unor calificări atractive și căutate pe piața muncii locală, precum și îmbunătățirea legăturii dintre școală, mediul economic și comunitate.

Programul ,,Ilfov împreună: Educația schimbă vieți” vizează acordarea de burse în valoare de 100 de lei/lună, pe durata anului școlar 2021-2022, pentru fiecare elev eligibil din învățământul profesional și tehnic, respectiv învățământul dual. Fondurile, în cuantum total de 632.700 lei, vor fi alocate din bugetul local al Consiliului Județean Ilfov.

Beneficiarii acestor stimulente financiare sunt cei 703 elevi din sistemul de învățământ profesional tehnic, respectiv învățământ dual care urmează cursurile liceelor tehnologice din Brănești, Buftea, Ciorogârla și Voluntari.

În prezent, în județul Ilfov, la nivelul celor cinci unități de învățământ se desfășoară un proces de formare pentru elevii care se pregătesc să devină mecanici auto, instalatori, ospătari, mozaicari-zugravi-ipsosari, recepționeri-distribuitori, lucrători în agricultură, electricieni sau tinichigii-vopsitori auto. Alături de aceste specializări, pe viitor, tinerii interesați vor putea opta și pentru alte calificări, precum: electronist aparate şi echipamente, operator mașini cu comandă numerică, specialist în estetică și igienă sau operator în industria de medicamente și produse cosmetice.

Programul ,,Ilfov împreună: Educația schimbă vieți” este parte dintr-o serie de acțiuni de dezvoltare locală prin care Consiliul Județean Ilfov își asumă sprijinul față de tinerii ilfoveni, în alegerea unui traseu profesional în acord cu perspectivele și dinamica economică regională.

Sari la conținut