Județul Ilfov – Consiliul Județean
29.11.2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Noaptea Sfântului Andrei

Sfântul Andrei, unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, fratele mai mic al Sfântului Petru, pescari deveniți Apostoli, sărbătorit pe 30 Noiembrie.Sfântul Andrei a adus creștinismul pe meleagurile noastre, în Dobrogea de astăzi, fiind numit „Apostolul Românilor”.

În această noapte de 29 spre 30 noiembrie, fetele necăsătorite își pun busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul.

Tradiția spune că tot în această seară se plantează grâu, ca simbol al belșugului și norocului pentru anul ce urmează.

Sfântul Andrei deschide sezonul sărbătorilor de iarnă.

Sari la conținut