Județul Ilfov – Consiliul Județean
08.06.2022

COMUNICAT DE PRESĂ

,,Viziunea dezvoltării inteligente a județului Ilfov”, discutată cu arhitecți, urbaniști, primari și parlamentari

 

Aproape o sută de oameni au discutat la Palatul Parlamentului despre digitalizare, inovare și dezvoltare în județul Ilfov. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților.

Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei de Administrație și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților: ”Trebuie să răspundem unor provocări esențiale pentru modele de bune practici. Provocări legate de tranziția la digital. Parlamentul e unica autoritate legiuitoare. CJ Ilfov, prin Planul de Amenajare a Teritoriului Județean vine ca instrument secundar de reglementare pe partea dezvoltării teritoriale. PATJ oferă un instrument care să debirocratizeze. Fiecare instituție va introduce datele pe care le are, apoi autorizația de construire va fi emisă electronic, fără bătăi de cap.

Olivia Ciobanu Oprescu, arhitect șef al județului Ilfov: ”Avem baze de date de la primării și de la noi. Fluxul este permanent și instant. Fiecare primărie va avea un cont de utilizator. Dacă, de exemplu, lansăm un proiect, iar acest proiect este încărcat pe platformă, vedem în timp real dacă interferează cu alte obiective. Astfel, preîntâmpinăm diferite disfuncționalități. Reducem birocrația și timpul de lucru, venim în sprijinul cetățeanului.

Arhitectul șef al Ilfovului le-a prezentat invitaților o bază de date interactivă -GIS- unde sunt încărcate toate drumurile județene, proiectele prezente și viitoare, cadastre, stații CFR, PUZ-uri, clădiri, numere poștale, rezervații naturale sau limite administrative.

Thuma Hubert Petru Ștefan, președintele CJ Ilfov: Noi și primarii avem un singur scop: să dezvoltăm Ilfovul. De aici și acest PATJ. Este o necesitate, un proiect de amploare pe care îl vrem interactiv. Baza de date va putea fi accesată în timp real, reducem timpul de răspuns din partea autorităților și birocrația, iar deciziile vor putea fi luate informat și fundamentat”.

Kover Orsolya Maria, consillierul ministrului Dezvoltării: ”Din partea Ministerului Dezvoltării aveți absolut tot suportul nostru pentru a crea aceste platforme digitate pe partea de autorizații și avizări, pentru a avea termene realiste și demersuri eficiente.

Platforma GIS va sta la baza Planului de Amenajare Teritorială a Județului Ilfov. PATJ-ul va fi digitalizat, astfel încât toate documentațiile de urbanism să poată fi obținute online.

Sari la conținut