Teritoriul judeţului Ilfov de astăzi este locuit încă de pe vremea pietrei cioplite, cu 150.000 ani în urmă.
Dovezile arheologice atestă prezenţa omului pe acest teritoriu încă din paleolitic (zona Pantelimon, Măgurele), neolitic (zonele Cernica şi Jilava) şi din epocile bronzului şi fierului din care se detaşează vestigiile geto-dacice, apoi cele romane şi româneşti. Cele mai vechi urme de locuire descoperite în perimetrul actual al judeţului Ilfov datează din neolitic, prin vestigiile scoase la iveală în localităţile Cernica, Glina şi Vidra. Cucerirea (101-102, 105-106) şi apoi ocupaţia romană (106-271/275) a Daciei a influenţat meleagurile ilfovene de azi, iar năvălirile, ocupaţiile temporare ale altor popoare din secolele III-VII, au lăsat urme în viaţa locuitorilor.
Prima mențiune documentară a Ilfovului datează din 23 martie 1482, când domnitorul Basarab cel Tânăr face o donație către Mănăstirea Snagov.

Numele județului provine de la un afluent al Dâmboviței – râul Ilfov izvorăște din zona comunei Șotânga (județul Dâmbovița) și se varsă în râul Dâmbovița în dreptul localității Zurbaua, comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov.
Ilfovul este în prezent cel mai mic județ din țară – 1.565 km pătraţi. Dar nu a fost întotdeauna așa. În 1937 avea o suprafață de 5.176 km pătraţi, iar în 1972 avea peste 8.000.
În 1950, când au fost desfiinţate vechile judeţe, teritoriul Ilfovului a fost integrat regiunii Bucureşti. La ultima modificare administrativ – teritorială majoră, în 1968, oraşul Bucureşti a fost declarat municipiu şi a devenit unitate de sine stătătoare, cu rang de judeţ.
Tot în 1968 au fost reînfiinţate judeţele (înlocuind regiunile şi raioanele), între care şi judeţul Ilfov, cu reşedinţa în Bucureşti. Sub această formă a evoluat până în 1981, când a fost desființat prin decret. Cele mai mari suprafeţe din teritoriul său au trecut la județele nou înfiinţate Călăraşi şi Giurgiu, o mică porţiune la Ialomiţa, iar restul a ajuns în administrarea municipiului Bucureşti, ca sector de sine stătător – Sectorul Agricol Ilfov.
În 1981 Sectorul Agricol Ilfov avea un oraş – Buftea, 26 de comune, 73 de sate și reședința la Baloteşti. Ulterior, prin mai multe decrete ale Consiliului de Stat, Sectorul Agricol Ilfov a pierdut sau a primit mai multe comune cu satele aferente.
În 1996 denumirea Sectorului Agricol Ilfov a fost înlocuită cu Judeţul Ilfov. Pe teritoriul județului se află acum 8 orașe, 32 de comune și 91 de sate. Reședința este municipiul București.

 

Relief

Județul Ilfov este amplasat în zona de câmpie, cu o altitudine între 50 si 120 metri.

 

Clima

Clima este temperat continentală, cu veri călduroase şi secetoase şi ierni friguroase. Temperatura maximă absolută (40 de grade Celsius) a fost înregistrată la Snagov (20 august 1945), iar temperatura minimă absolută (-35 grade Celsius), tot la Snagov (25 ianuarie 1942).

 

Reţeaua hidrografică

Ilfovul este străbătut de râurile Ialomiţa, Argeş, Sabar şi Dâmboviţa. Există şi o serie de râuri mai mici care îşi au obârşia pe teritoriul judeţului:

  • Pasărea
  • Mostiştea
  • Ilfov
  • Câlnău
  • Cociovăliştea
  • Slotea
  • Cocioc
  • Vlăsia

Lacurile naturale sunt concentrate în partea de nord, de vest și est a judeţului. Cele mai importante sunt:

  • Snagov (575 ha)
  • Căldăruşani (224 ha)
  • Buftea (307 ha)
  • Buciumeni (60 ha)
  • Mogoşoaia (92 ha)
  • Pantelimon (313 ha)
  • Cernica (360 ha)

Resursele naturale

În subsolul judeţului Ilfov resursele naturale sunt limitate. Au fost depistate câteva zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale în special în localităţile Periş, Moara Vlăsiei, Pasărea, Căţelu, Bragadiru și Jilava. Exploatările de nisip şi balast se efectuează în albiile râurilor mari, în special în lunca Argeş – Sabar (la Bragadiru şi Jilava).

Comments are closed.

Sari la conținut