Aproape 10 mii de ilfoveni vor beneficia de serviciile medicale moderne ale unui nou centru medical, în localitatea Glina

 

Este vorba despre noul dispensar aflat în etapa de construcție, care va oferi multiple servicii medicale, cabinete dotate conform standardelor comunității europene, dar și locuri de joacă pentru copii și spații verzi.

Astăzi, grupul de lucru care se ocupă de acest proiect a mers în teren pentru a verifica și monitoriza dinamica evolutivă a lucrărilor, de la momentul demarării, respectiv, anul 2021, până în prezent.

Vă prezentăm, alăturat, imagini sugestive și relevante pentru stadiul actual al lucrărilor.

În funcție de condițiile meteorologice, lucrările vor continua.

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma: Finanțarea acestui proiect vital pentru sănătatea ilfovenilor este asigurată în proporție de 90% de către Consiliul Județean Ilfov, respectiv, 10% de către Primăria Glina. Alături de echipa mea, susțin ca proiectele să fie realizate CU și PENTRU oameni. Alături de partenerii locali, de primării, sunt prioritizate obiectivele de care comunitatea Ilfov are nevoie.

 

Sari la conținut