Județul Ilfov – Consiliul Județean

19.08.2021

COMUNICAT DE PRESĂ

19 august – Ziua Internațională pentru Asistență Umanitară: Consiliul Județean Ilfov, Institutul ,,Marius Nasta” și Asociația ARAS încheie un protocol de cooperare pentru organizarea de activități de prevenție, screening și tratament al tuberculozei

Joi, 19.08.2021, dl. Hubert Petru Ștefan Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov a semnat un protocol de cooperare cu Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” și Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), pentru derularea, la nivelul județului Ilfov, a proiectului „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”.

În baza acestui parteneriat, Consiliul Județean Ilfov își propune realizarea unor acțiuni concrete pentru a facilita accesul cetățenilor din Ilfov la servicii de sănătate. Astfel,  prin intermediul deplasării unei caravane, ilfovenii vor beneficia de acces facil, aproape de casă, la consultații medicale puse la dispoziție de un cabinet mobil, dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid. Inițiativa se adresează cu precădere persoanelor care fac parte din grupuri vulnerabile, însă pot participa toți locuitorii județului Ilfov care au domiciliul în mediul rural, atât persoanele fără posibilități financiare, care doresc să acceseze servicii de sănătate specifice, cât și oricare alte persoane interesate de o evaluare medicală pulmonară preventivă.

Caravana de screening este dotată și cu un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei dar și a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat, iar în contextul pandemiei de COVID-19, cu ajutorul testelor efectuate în mod gratuit, pot fi detectate inclusiv eventuale sechele post-COVID-19 și se poate face o recomandare pentru continuarea investigațiilor la un medic specialist.

Accesul către serviciile medicale va fi completat de activități de informare, educare și conștientizare a grupului țintă, desfășurate inclusiv prin intermediul medicilor de familie, la nivelul județului Ilfov, iar persoanele diagnostice vor beneficia de activități de sprijin în vederea facilitării participării la tratament (ex. consiliere psihologică, peer to-peer plan de susținere, subvenții și alte servicii adaptate și necesare).

Acest proiect se înscrie într-una dintre direcțiile principale de acțiune a Consiliului Județean Ilfov, stabilite prin ,,Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Ilfov 2018-2023”, privind accesul eficient al cetățenilor la servicii de prevenție, de urgență, de îngrijire și asistență, de recuperare/reabilitare sau alte servicii specializate de bună calitate, cât mai aproape de domiciliu.

Hubert Petru Ștefan Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov: ,,Acest proiect este unul foarte important pentru Ilfov, pentru că prin intermediul lui putem crea o zonă de prevenție la nivelul întregului județ. Înțelegem cu toții cât este de important să putem preveni sau diagnostica precoce o boală, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19. Sănătatea trebuie tratată cu prioritate. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar și una dintre direcțiile principale ale Consiliului Județean Ilfov, prin care ne dorim ca ilfovenii să beneficieze de acces la servicii medicale de calitate, aproape de casă. În baza acestui protocol de cooperare, ne propunem să creștem nivelul de informare și conștientizare cu privire la această boală, dar și să subliniem necesitatea și importanța pe care o are prevenția în menținerea unei vieți și a unei comunități sănătoase.

Proiectul POCU/4.9/225/117426 „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” este cofinanțat din Fondul Social Eurpean prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Pentru informații suplimentare se poate accesa pagina oficială a proiectului: https://screeningtb.ro/despre-screening/ sau se poate trimite un e-mail la adresa contact@screeningtb.ro.

Sari la conținut